GENDER EQUALITY PLAN

Vizită delegație Mykolaiv, Ucraina
23/11/2016

În data de 22 noiembrie 2016, reprezentanții Asociației Tehnopol Galați au primit vizita delegației ucrainiene, formată din:

1. OLEKSANDR SAVYTSKYI – Șeful Departamentului de Relații Economice Internaționale, Camera de Comerț și Industrie din Mykolaiv,
2. ANNA DOMINA – Expert, Camera de Comerț și Industrie din Mykolaiv,
3. ROMAN KHANZHIN – Coordonator Proiecte, Agenția de Dezvoltare Mykolaiv.

Reprezentanții orașului Mykolaiv s-au arătat interesați de proiecte transfrontaliere cu Consiliul Local și Consiliul Județean Galați. Astfel, subiectele principale de discuție au fost legate de atragerea de fonduri europene și participarea orașului Mykolaiv în proiecte comune cu orașul Galați, în special în cadrul Programului Operațional Black Sea Basin 2014-2020, și, în măsura în care sunt eligibili, în cadrul Danube Transnational Program 2014-2020.

Directorul Parcul de Tehnologie a Informației, dl. Cătălin Aramă, a adus în discuție cooperarea la nivelul Clusterelor IT, lucru care a stârnit interes din partea delegaților.

Oaspeților le-au fost prezentate facilitățile fiscale oferite de Galați investitorilor din Ucraina. Reprezentanții entităților gălățene, prezenți la întâlnire, au asigurat oaspeții de întreaga lor deschidere către o viitoare relație de cooperare și s-au discutat detaliile vizitei oficiale, care va avea loc, cel mai probabil, în luna ianuarie a anului viitor.